Argint şi bronz pentru pugiliştii de la CSM Suceava la Cupa României de cadeţi

  • Publicat în Box

Boxul sucevean s-a remarcat din nou la nivel naţional, de această dată la Cupa României pentru cadeţi, ce a avut loc zilele trecute în localitatea Brezoi, din judeţul Vâlcea. Clubul Sportiv Municipal Suceava a participat cu doi sportivi, Lucian Saftiuc şi Alexandru Moroşanu, pregătiţi de antrenorul Andu Vornicu, ambii reuşind la finalul competiţiei să urce pe podium. Într-un concurs în care au fost prezenţi 135 de sportivi de la toate cluburile din ţară afiliate la Federaţia Română de Box, suceveanul Lucian Saftiuc a intrat bine în competiţie şi a câştigat primele două meciuri la categoria 50 de kilograme, dar mai apoi a pierdut, în semifinale, meciul de intrare în finala mare, câştigând astfel medalia de bronz. Lucian Saftiuc face box de aproximativ 3 ani de zile, fiind la prima participare într-o competiţie oficială naţională, unde a cucerit astfel şi prima medalie importantă.  La categoria 68 de kilograme, colegul său Alexandru Moldovan a avut o evoluţie excelentă în ring şi a câştigat la rândul său două meciuri şi s-a calificat în finala mare. În meciul pentru aur, suceveanul a pierdut clar în faţa unui pugilist valoros de la Vâlcea, ce avea alonjă superioară, şi-n urma acestei medalii va reprezenta România la Campionatul European de cadeţi.

„Această Cupă a României mi-a confirmat încă o dată că doar prin muncă şi seriozitate putem să obţinem rezultate bune. Lucian Saftiuc este un sportiv tehnic la care trebuie să punem accentul pe pregătirea fizică, unul ce promite în viitor şi probabil vom mai auzi de el. Alexandru Moroşan a fost surpriza plăcută pentru mine la Cupa României şi sper să continue în acelaşi ritm. Mulţumim pentru sprijin clubului CSM Suceava, dar şi oamenilor de afaceri George Turtureanu şi Sergiu Rotari”, a explicat antrenorul sucevean, Andu Vornicu.

Boxerii de la CSM Suceava se pregătesc în continuare pentru Cupa României pentru juniori I, ce va avea loc la Câmpulung Muscel. Andu Vornicu are aşteptări mari de la cei trei sportivi cu care va participa, mai ales de la Laurenţiu Ungureanu, component al lotului naţional al României, de la care aşteaptă medalia de aur, deoarece această performanţă îi va aduce pugilistului sucevean dreptul de a participa la Campionatul European de juniori I.

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.