CSM Suceava a cucerit două medalii la Cupa României de box feminin

  • Publicat în Box

Zilele trecute, Bucureştiul a găzduit Cupa României la box feminin. Clubul Sportiv Municipal Suceava s-a prezentat în competiţie cu două sportive foarte talentate, Romina Iosub (categoria 60 de kilograme) şi Maria Polonic (categoria 64 de kilograme), care au concurat în întrecerea pentru tineret. Ambele pugiliste au avut prestaţii foarte bune, izbutind să urce la final pe podiumul de premiere. Romina Iosub s-a clasat pe locul al doilea, în vreme ce Maria Polonic a terminat concursul pe poziţia a treia.

„A fost o competiţie acerbă. Romina, spre exemplu, a trebuit să lupte în finală cu o sportivă medaliată la ultimele campionate europene şi nu a făcut-o deloc rău. Maria, în schimb, a dat în semifinale peste o pugilistă mult mai bine cotată, de la Steaua, iar dacă nu s-ar fi confruntat cu unele probleme medicale în ziua partidei ar fi putut produce surpriza”, a declarat antrenorul Andu Vornicu, care a dorit să mulţumească pentru sprijin Consiliului Local, CSM Suceava şi omului de afaceri Ciprian Nuţu, de la firma Trutzi.

Zilele acestea pugiliştii suceveni se pregătesc intens pentru Cupa României pentru băieţi, ce va avea loc la Piteşti peste două săptămâni, întrecere la care Clubul Sportiv Municipal se va prezenta cu patru concurenţi.

 

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.