Suceveanul Cristi Măzăreanu s-a calificat în semifinalele Campionatului European de juniori

  • Publicat în Box

Municipiul Galați este în aceste zile capitala boxului european, pentru a doua oară în ultimul an. După ce în 2018 a găzduit legendarul turneu internațional Centura de Aur, de această dată în orașul de la malul Dunării au venit cei mai talentați pugiliști juniori ai Bătrânului Continent, pentru a participa la Campionatul European de juniori. Nu mai puțin de 500 de sportivi din 45 de țări s-au prezentat la startul întrecerii.

Între cei 13 pugiliști care reprezintă țara noastră la această importantă competiție se află și Cristian Măzăreanu, în vârstă de 15 ani și jumătate, legitimat la CSM Suceava. Sportivul antrenat de Andu Vornicu a reușit până acum un parcurs excelent, izbutind să se califice în semifinalele categoriei 46 de kilograme, după ce a reușit să îi învingă pe campionii Poloniei și Angliei, doi sportivi foarte bine cotați.

„Este o performanță extraordinară pentru boxul sucevean, în condițiile în care Cristian Măzăreanu și-a asigurat deja o medalie la Europene, prima din istoria boxului din orașul reședință de județ. Am trăit la maximum meciul din sferturile de finală, împotriva reprezentantului Angliei, asistând la o luptă crâncenă. După o primă repriză echilibrată, Cristi a dominat următoarele două runde și s-a impus clar. Mă bucur enorm pentru această performanță, care reprezintă rezultatul muncii depuse de acest tânăr sportiv de mare caracter. Cristi este un om de calitate, cum și-ar dori fiecare antrenor. Se pregătește la sânge, respectă la virgulă programul impus și are mare grijă de el în timpul liber”, a declarat antrenorul Andu Vornicu.

Vineri, în prima semifinală, Cristi Măzăreanu se va confrunta cu campionul Italiei.

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.