Pugiliștii de la CSM Suceava vor reprezenta România la un concurs în Republica Moldova

  • Publicat în Box

Sala de box din complexul „Unirea” s-a umplut din nou la începutul acestui an. Sportivii de la CSM Suceava, antrenați de Andu Vornicu, au dorit să simtă din nou mirosul sacului de box, au înșfăcat mănușile și au trecut la antrenamente, dorind să fie pregătiți pentru competițiile care urmează.

Astfel, pugiliștii suceveni au programată prima competiție din acest an la sfârșitul lunii ianuarie, în Republica Moldova.

„Invitația a venit în baza relației bune pe care o am cu antrenorul lotului național de box din țara vecină. Ne vom deplasa cu patru pugiliști, Laurențiu Ungureanu, Alexandru Condurovici, Fabian și Antonio Ceotir, urmând să reprezentăm România”, a declarat antrenorul Andu Vornicu.

Prima competiție internă cu participare suceveană va fi Campionatul Național de seniori, care se va desfășura la Iași, în intervalul 3-9 februarie.

„Ne vom prezenta la Naționale cu sportivii Radu Semian și Alexandru Cimpoieș.  Sper să avem parte de rezultate remarcabile în 2020 și de susținere pentru boxul sucevean”, a mărturisit Andu Vornicu.

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.