Box. Pugilistul Alexandru Maniga de la CSM Suceava, vicecampion național

  • Publicat în Box

Pugilistul Alexandru Maniga, de la CSM Suceava, a avut un parcurs foarte bun la Campionatul Național de box pentru seniori Under 22, care a avut loc recent la Râmnicu Vâlcea. Concurând la categoria +92 de kilograme, sportivul antrenat de Andu Vornicu a produs marea surpriză în semifinale, după ce l-a învins pe cunoscutul Robert Sefer, din Giurgiu, care are în palmares opt titluri naționale la diverse categorii de vârstă. Ajuns în ultimul act, Alexandru a evoluat curajos în fața uriașului Florin Ioniță, de la Pandurii Târgu Jiu, campion european de tineret en-titre. Arbitrii judecători l-au văzut însă învingător pe Ioniță la finalul celor trei runde foarte disputate, astfel că suceveanul nostru a trebuit să se mulțumească cu medalia de argint.

„Am numai cuvinte de laudă la adresa lui Alexandru, care în semifinale și-a depășit statutul de outsider, iar în finală s-a luptat de la egal la egal cu un mare campion. Trebuie spus că am plecat la această competiție cu bani împrumutați, pentru că la vârful clubului CSM Suceava au intervenit schimbări, iar noul director încă nu și-a intrat în totalitate în drepturi. Cu aceeași stare de incertitudine vom aborda și Campionatul Național de juniori, care se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, la Bacău”, a declarat antrenorul Andu Vornicu, care a dorit să mulțumească pentru sprijin lui Lucian Liubera, de la Ceaunul Bunicii, lui Codruț Popescu, de la SUCT, și lui Bogdan Straton, de la Promoplus.

CSM Suceava se va prezenta la Naționalele de juniori cu trei pugiliști: Șerban Stoica și Constantin Vodă, ambii campioni naționali de cadeți, și Eric Andrei.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.